what is me...

I am Terra. I am land and evolution.
I am noble instincts and passions.
I am shards from the stars that exploded
at the beginning of time.
I am a child of the universe. I am rotten remains.
I am fertile soil humus.
I am informational matter. I am opinions and revelations.
I am something, and yet I am nothing.

 


Many might think that this novel is about the fatal woman, who gets under your skin and subjugates you without too much trouble, but in fact it is about the ideal woman, ideal, that is, she has some ideals to fight for. And she is a woman who cannot be ignored, she conquers you without waiting.
And if all this were to happen in reality then be sure that it would have been superfluous to write this novel. Because in the real world, things are much more predictable. In the real world, society is what dictates everything about the personality of the sexes. There is no personality in the true sense of the word. There is the impression of a personality that emerges from the corrupt world in which we lose our lives. And nothing can get rid of ourselves, nothing is enough. Why? It is not my duty to answer this question. But I know you want to know. And I would like to know. That's why I wrote this prose. Because somewhere on a rational or cognitive level there must be this being that makes us tremble from the dream in which we call it To be and tell us that we live a dream, a spell of senses and reasons that are too long to reach the ultimate point.

Tainele surorii mele

Mulți ar putea crede că acest roman este vorba de femeia fatală, care îți intră sub piele și te subjugă fără prea mari probleme dar de fapt este vorba de femeia ideală, ideală adică are niște idealuri pentru care să lupte. Și este o femeie care nu poate fi ignorată, te cucerește fără să aștepți.
Și dacă toate acestea s-ar petrece în realitate atunci fiți sigur că ar fi fost de prisos să scriu acest roman.Pentru că în lumea reală, lucrurile stau mult mai predictibile. În lumea reală, societatea este ceea ce dictează totul în materie de personalitate a sexelor. Nu există personalitate în adevăratul sens al cuvântului. Exista impresia unei personalități care răsare din lumea coruptă în care ne pierdem viața. Și nimic nu ne poate scăpa de noi înșine, nimic nu este suficient. De ce oare? Nu este obligația mea să vă răspund la această întrebare. Dar știu că ați vrea să știți. Și eu aș vrea să știu. De aceea și am scris această proză. Pentru că undeva la nivel rațional sau cognitiv trebuie să existe această ființă care ne face să tresărim din visul în care noi îl numim A fi și să ne spună că trăim un vis, o vrăjeală de simțuri și rațiuni care sunt prea lungi ca să le dăm de capăt.
Destul de dificil de afirmat dacă acest roman poate fi încadrat într-un curent literar existent. În orice caz, nu e un gen de literatură cu care ai putea cocheta ușor. Destul de rece față de tine în calitate de cititor, fără prea multe artificii literare, mai degrabă o creație literară care încearcă să exprime plenar acele trăiri și experiențe care le au ființele umane. Să le exprime în starea lor originală, nealterată de conversia lor în cuvinte. A comunica nu cred că este verbul care definește această lucrare, în schimb a retrăi este ceva care pare să caracterizeze această scriere, cel puțin la nivel de intenție.
Comunicarea este un fenomen care trișează, trișează prin aceea că ar trebui să atingă simultan latura spirituală și rațională a eului. De obicei, satisfacerea laturii raționale prin comunicare este suficientă dar când vorbim de literatură vorbim și de o psihologie ascunsă a comunicării. Cuvintele unite în fraze și fragmente de text sunt nimic mai mult decât niște încercări literare de a crea noi rețele neuronale în mintea cititorului. Dacă cel care rostește în gând cuvintele romanului trăiește o experiență literară a revelației, a imaginației excitate de acele banale elemente ale lexicului, a denonației care progresează în acea minte care operează cu celulele limbajului, atunci există un sens suficient în existența acelei piese de creație artistică.

Orice scriere este o trăirea exteriorizată a scriitorului care încearcă să-și exprime vocea intimă care îi apasă sufletul și îl impune să ia o atitudine față de această înrobire. Și decide să reducă această voce la un text literar care are o funcție mixtă, atât cognitivă cât și ritualică.


copies of my reality

A story about the destructuring of channels through which reality is broadcast. One of these channels is the mental reality of the protagonist. It is the one who interferes with all these channels and wants to demystify them.
It all started with the premonition of a lack. Something was missing in his reality. He did not know what it was. But this premonition has expanded, and it has step by step taken control of consciousness. The way back does not exist anymore. For the first time in his life he had a truly profound purpose beyond all fuss and human madness. But everything seemed to be just a clutter of non-sense. The reality was like an explosion of puzzling visions up to the heart of reason. Nothing seemed to stop it. Its limits seemed even more confusing. This environment with strange properties was happening anywhere even in the dephts of his psychic world, a divided world and little controlled by himself. 
His efforts to bind the corners of his mind ended each time in obscure reflections of ideas. Only pieces of visions. Everything that interests him was like in a parallel world.
Deprived from the right of complete knowledge, he has no choice but to recognize that the state of things has not changed. His mental space remained too little observeable by himself. At this point in his life, knowledge could only be replaced with communication. It's what's left to do. To communicate in a a priori semiotics with a psycho-real cosmos. To try a communication. A dialogue about human potential, about human nature, about human destiny.

Esinam
O lume reală dar reală într-un fel bizar. Un destin fără limitele bunului simț. Un străin va trebui să înfrunte acest destin și să definească ce este real în această lume și ce este doar bizar. Totul este prea personal, totul este prea dificil, totul este prea puțin condiționat de o mâină supremă a creației ca sa devină nădejdea acestui străin. Râvnește cu îndârjire la acele puteri umane care pot înfrunta destinul. Devine tot mai evident pe măsură ce acest străin se dezvăluie celorlalți sub numele de Lucian că aceste puteri sunt de fapt supraumane. Lucian va trebui să învețe a mânui aceste puteri. E singura lui șansă de a se împăca cu propriul destin. Crizele lui de afectivitate înnăbușită, consolările sale ratate, sublimarea fericirii personale sau acceptarea fără luciditate a propriilor sale suferințe vor împlini cele spuse la început: o lume reală dar reală într-un fel bizar.

Lumea ploii de vară

Între un mediu cotidian și obscur, între interior și exterior, între realitate și fantezie, între știință și incognoscibil se naște intriga acestei cărți care desconsideră semnificațiile tradiționale acordate legilor fizice sau sociale pentru a reconstitui o lume fictivă și cu atât mai grandioasă, o lume a tehnologiilor și posibilităților capabile să ignore timpul, spațiul și cel mai surprinzător, resemnare umană în fața unor erori sau neputințe mentale.

Ființa care va dezvolta această intrigă, o va transforma într-o saga a vieții sale, o va trăi cu toată puterea sa de simțire cinică și totuși spirituală. Mânată de o forță interioară a curiozității, a verticalității, a nebuniei conștiente, de zvonuri, de opinii, de minciuni sau de orice efect informațional îndoielnic de natură socială această ființă se va angaja să caute latura din umbră a fenomenului vieții pentru a-și afla biografia sa existențială la scară cosmică.

Ajunsă în punctul în care trebuie să acorde mai multă atenție propriului sine, se va ciocni de necunoscutele propriului psihic care se dovedește vast, complex și capricios - o întreagă lume prost conștentizată, încorporată în realitate, o lume care se ascunde de noi și o pierdem în timp din ignoranță și capriciul de a trăi într-o stare de amorțeală existențială.